Dedicaţie

"Le cer iertare copiilor că am dedicat această carte unui om mare. Am o scuză serioasă: acest om mare este cel mai bun prieten pe carte îl am pe lumea asta. Mai am încă o scuză: acest om mare poate pricepe tot, chiar şi cărţile pentru copii. Am şi o a treia scuză: acest om mare locuieşte în Franţa unde îi este foame şi frig. Are cu adevărat nevoie să fie alinat. Dacă toate aceste scuze nu sunt de ajuns, vreau atunci să dedic această carte copilului care a fost cândva un om mare. Toţi oamenii mari au fost mai întâi copii. (Numai că puţini dintre ei îşi mai amintesc.) Aşadar, îmi corectez dedicaţia: Lui Léon Werth pe când era băieţel."

    Un început optimist în ceea ce priveşte felul de "a fi" al oamenilor mari. E nevoie de puţină experienţă de viaţă şi maturitate - ca responsabilitate de a fi tu însuţi (Osho) - pentru a ajunge să poţi fii un bun prieten. Evident, odată ajuns aici se porneşte şi dialectica "despre ce se pierde când se câştigă ceva".  Totuşi, acest om mare, căruia Micul prinţ îi poartă de grijă, mai are o calitate: (încă mai) poate pricepe ... chiar şi cărţile pentru copii. Ceea ce nu-i puţin lucru. Nu ne miră cea de-a treia "calitate" a acestui om mare, de a-i fi foame şi frig. E absolut natural ca atunci când eşti un bun prieten şi poţi pricepe tot, chiar şi cărţile pentru copii, să-ţi fie foame şi frig. Şi, după cum putem lesne observa, asta nu-i afectează negativ imaginea, ci din contră, îi întăreşte legătura cu cei care-l înconjoară.