De-ai ieși din mormânt între noi - Aron Cotruș

De-ai ieși din mormânt între noi

și-ai vedea atâția moți zdrențuroși pe munții goi

și neamul întreg flămând ca acu,

ce-ai zice, Horia, tu?!...

Te-ai jelui, ai doini din fluier,

ori ai da un nou, și lung, și roșu șuier,

munții toți să se cutremure,

liftele câmpiei să tremure,

să le vezi îngrozite, de pe culmea-ți săracă,

din ale belșugului târguri cum pleacă?!...

De-ai trăi tu

acu,

ce-ai face, Horia, cu mișeii ce vând

norodul flămând?!...

Nu ți-ar veni să-i cauți pe toți,

de gâturi să-i scoți,

din paturi, de la cini, de la prânzuri,

şi-n mijlocul piețelor celor mai mari,

ca pe cei mai mișei tâlhari,

de limbă să-i spânzuri?!...

Plouă - George Topârceanu

Pe-aici când plouă, plouă îndesat, 

Nu ţine ca la noi un ceas ori două. 

Că ziua plouă, plouă pe-nserat, 

Şi când se crapă iar de ziuă, - plouă. 

În faptul zilei, streşinile plâng,

Pădurea stă plouată ca o curcă,

Natura calcă cu piciorul stâng:

Pe-aici când plouă, - plouă, nu se-ncurcă!

Iar când s-arată soarele sărac

De după nouri, ca să-ţi facă-n ciudă, 

N-apuci a scoate nasul din cerdac, 

Că până la întoarcere, - te udă. 

Există şi răstimpuri când se moaie,

Când parcă nu mai toarnă-aşa, de sus 

Şi cerul câte-oleacă, spre apus, 

Se luminează puţintel - a ploaie. 

Atunci se cheamă că e timp frumos 

(Măcar că tot mai cade-un pic de bură),

Dar fumul din ogeac se lasă-n jos,

Şi porcul umblă tot cu paiu-n gură...

Labuntur Anni - Radu Gyr

Aşa trec în fuga lor, Radule, Radule, anii,
ca ieri culegeam tot văzduhul pe spade fierbinţi
şi iată-ne azi, potoliţi întru răni şi strădanii,
uncheşi înţelepţi, pe obraji cu surâsuri cuminţi.
 
Ca ieri, muşcam lacomi din lume ca dintr-o gutuie,
ca ieri, ascundeam curcubeie sub şepci de şcolari;
iar azi măsurăm tot egal şi ce e şi ce nu e,
căci zborul şi praful le-am pus pe acelaşi cântar.
 
De mult am închis şi suspinul şi lacrima-n ladă,
de mult, nu mai frângem genunchi pe câte s-au dus,
iar dacă-n ferestre mai vin umbre vechi să ne vadă,
ne află zâmbind, împăcaţi în solemnul apus.
 
Azi nu ne mândrim cu victorii cândva adunate,
ci doar cu durerea în care am fiert şi-am şezut.
Şi dacă azi, inima noastră se-mpacă-ntru toate,
e numai că ştim, că vieţii i-am dat tot ce a vrut.
 
Nimic n-am oprit pentru noi din prea dulcea risipă:
ne-am dat, cum din prag  dam colindelor mere şi nuci.
Plutind străvezii şi albaştri ca fumul de pipă
ne înălţăm potoliţi, peste noi cei de atunci.
 
Iar azi, de-nţelegem ce ieri n-am putut înţelege,
iertând tot ce ieri n-a ştiut să ne ierte pe noi,
adânc mulţumim şi cununii de roze pribege
şi cheagului negru de sânge, rămas printre foi.
 
Ah, cât e de bine să uiţi şi răni vechi şi strădanii,
unchieşi înţelepţi, altădată atât de fierbinţi,
aşa trec în fuga lor, Radule, Radule, anii
şi-i bine să strângem pe buze surâsuri cuminţi.