Dor - a.n.

Cum pot opri neascultătoare lacrimi
Când ele doar cu ochii și-au vorbit
Să își croiască drum pe-obrajii calzi
Născute dintr-un dor neobosit

Iar dorul din tremurătorul suflet
El niciodată n-o să sece-n mine
De-aceea poate că, lacrima are
Izvorul tainic ce i se cuvine

Dar te aștept
Grădina mi-e deschisă
Iubirea are mii de flori în mine
Și din adânc curg lacrimi să le ude
Și din adânc ... mi-e-așa de dor de tine! ...
C-am învățat ce-nseamnă să spun cuvântul Amândoi 

Căci tu ești frunza ce întregește al meu trifoi cu patru foi.

Scrisoare de mulțumire - a.n.

Această carte, tragic de târzie
Ar fi rămas nescrisă
De nu se întâmpla să-mi intri-n poezie
Și să-mi rămâi acolo, numai tu.

Îți mulțumesc deci, lacrimă a mării
Pe agonia unui trandafir
Că ai răspuns, fără să știi, chemării
De-a-mi răscoli nisipul fir cu fir.

Îți mulțumesc că m-ai făcut să sufăr
Și să mă bucur astfel că sunt viu
Și port în carne semne ca-ntr-un cufăr
Dinspre văzduhul verii străveziu

Îți mulțumesc mai mult decât se poate
Cuprinde cu măsura din cuvânt
Că-n timpul scurt, le-am regăsit pe toate
Câte credeam că s-au pierdut în vânt.

Revoltător de tânără-n venire,
Ucigător de sinceră, plecând
Rămâi, minunea mea întru uimire
La care nu visam s-ajung nicicând!

Rămâi, mireasa mea de lângă noapte
Rămâi, minunea mea de lângă cer
Iar pentru gustul tău de piersici coapte
Rămas de tot al meu ... iertare-ți cer.

Imnul Transilvaniei - Ioan Alexandru

Am început de peste două mii de ani
Să spun ceva în istorie și să rămână
Am socotit să tac întâi să făptuiesc Și apoi să-mi solobod vorba la fântână Am zămâslit lăcașe la izvor Pe lângă turme veghe în pădure
Aici in Transilvania între stejari
Vă jur că am fost întâiul pe secure Când doborât-am goronul dintâi
Și l-am vârât sub vitele din șură
Vă jur pe steaua dincolo de nori
Că n-aveam frica nimănui în gură. Guba din spate câte mii de ani
N-au tras de ea de vie s-o despoaie
Dar guba mea din piele e de boi Și trăsnetul în stirpea ei se îndoaie. Am supt la faguri și am sorbit la lapte,
Și am răzbit în toate.. Și când seceta s-a legat de noi Și ne-a intrat în oase și în avere Am îndoit genunchiul rugător Și am lăcrămat ca boul în tăcere. Iancu apoi și Horea cel sfânt Cu cămașa focului în spate Vestește-n neam dreptatea fără moarte
Că avem un drum de tras în univers
Și dincolo prin sânge în afară De nu intrăm de mici cu fiecare-n jug
Rămâne țara starpă și barbară Și apoi aceste porți din Maramu La ce-am nălțat eu oare piramide? În dosul lor să molfăie un mucos Un politruc ales doar de prostime? Aceste turle ce le vezi sosinnd Șurdeștii și Ieudurile roată Acest pururi duh izbăvitor cuvânt Cine să-l spună dintr-o dată ?
Transilvanie ...
Tron pentru Silvan ..zeul pădurilor romane
Te-a deșteptat la togă din sumane Ți-a potcovit opincile din nou Cu raful carelor străbune Pe drumurile dreptului Traian Să poți călca pe șarpe și tăciune. Iar când lăcusta năvăli somor De-a dreptu în crucea pâinii s-o mănânce,
Poftitu-am întâi să se dea jos , Acolo-n țărna știrbă să se spurce. Și cînd nu izbutii în nici un fel
Să-i pun zăbala pulberii în gură,
Atunci carâmbu carului din dric O răstigni pe veci în bătătură.

În colo vremea m-a crescut domol,
Cu boii pe coline, Muierea în război, pe lângă prunci,
Urzind în pânză veacul care vine. Și m-am aflat în taină îmbrăcat de sărbători,
În straie de furtună, Acolo-n Blaj între stejari, Cu trandafirul patriei în mână. Cerul vorbește, Iancu cel frumos,
E zarea Transilvanie inourată
Mâncați-i vorbele până vă săturați
Și cei flămânzi mai cereți-le odată. Că-i bun cuvântul când e drept și sfânt
Mâncați-l tot pe inimile goale
Mâncați-l jubilând în osanale!