Ion Sângereanu - Mi-e dor de Transilvania

Mi-e dor de Transilvania colinzii
ce-mbrățișează trupul, răstignit
de patima dosită a oglinzii
mușcând din trupul fetei cu care m-am iubit;

mi-e dor de Transilvania, de casă
și de cuptorul pâinii, mutat de-acum în cer,
de hornul ce trimite fum la coasă,
de steaua-ncremenită în plâns de lerui ler -

Mi-e dor de Transilvania oprită
în carnea ei ca spicul de cețuri aburit,
de alte șoapte noaptea încălzită
când ceasurile lumii demult vor fi murit.

George Coșbuc - Nu te-ai priceput

Nu te-ai priceput !
Singur tu nu mi-ai plăcut,
Că eu tot fugeam de tine ?
O, nu-i drept, nu-i drept, Sorine !
Ți-am fost dragă, știu eu bine,
Dar, să-mi spui, tu te-ai temut.
Și eu toate le-am făcut,
Ca să poți să-mi spui odată,
Să mă-ntrebi: Mă vrei tu, fată ?
Și plângeam de supărată
Că tu nu te-ai priceput.

Nu te-ai priceput !
Zici că-s mândră și n-am vrut
Ca s-ascult vorbele tale ?
Dar de unde știi? În cale
Ți-am umblat și-n deal și-n vale,
Și-orișiunde te-am știut.
Zile lungi mi le-am pierdut,
Să mă-mprietenesc cu tine:
Tu-mi umblai sfios, Sorine,
Și plângea durerea-n mine,
Că tu nu te-ai priceput.

Nu te-ai priceput !
Am fost rea și n-aș fi vrut
Să te las, ca altă fată,
Să mă strângi tu sărutată ?
Dar m-ai întrebat vrodată ?
Mă-nvingea să te sărut
Eu pe tine ! Pe-ntrecut
Chip cătam cu viclenie
Să te fac să-ntrebi, și mie
Mi-a fost luni întregi mânie
Că tu nu te-ai priceput.

Nu te-ai priceput !
Zici că de m-ai fi cerut
Mamei tale noră-n casă,
N-aș fi vrut să merg ? E, lasă !
Că de-o fată cui-i pasă,
Nu se ia după părut!
De-ntrebai, ai fi văzut!
Tu să fi-nceput iubitul,
Că-i făceam eu isprăvitul
Tu cu pâinea și cuțitul
Mori flămând, nepriceput !

Mihai Duţescu - Limba română

Timp care curge, timp ce purcede
În urmă-ne multe n-or să rămână
Dar niciodată nu se va pierde
Doamna frumoasă, limba română.

S-or duce zilele, iubiri fără margini

Vor trece sub marea uitare stăpână,

Dar niciodată n-or cădea în paragini

Doamna românilor, limba română.

Clopotele toamnei limpede bat,
Pieptul aroma dorului sună,
Plânge şi râde cu lacrimi curate
Stăpâna noastră, limba română.

Cuvântul ei dulce ne este nume,
Glasul ei cântec mereu ne adună
Bunii şi răii ce au pe lume
Mai sfânt decât limba română.

Pământul acesta cât ne rămase
Munţii cu vulturi, marea cu spumă
Stă sub lumina ce arde în case
La fiecare, limba română.

Născuţi dintr-un sânge străvechi precum vinul
Din boare şi rouă şi din furtună
În ea ne rostim şi bucuria şi chinul
În prea iertătoarea limba română.

În ea se botează şi vii şi morţii,
În ea se şopteşte sub clarul de lună.
O poartă pe buze şi domnii şi hoţii
Trăind de milenii în limba română

Şi timpul tot curge şi curge-va veşnic
Şi sufletu-mi tainic mereu se cunună
În fiece toamnă sub stele de sfeşnic
Cu blânda mireasă, limba română.