sâmbătă, 12 iulie 2025 0 comentarii

Eu nu cred nici în Iehova - Mihai Eminescu


Eu nu cred nici în Iehova

Nici în Buddha­-Sakya-Muni,
Nici în viață, nici în moarte,
Nici în stingere ca unii.

Visuri sunt și unul ș-altul,
Și tot una mi-este mie
De-oi trăi în veci pe lume,
De-oi muri în vecinicie.

Toate-aceste taine sfinte
—­ Pentru om frânturi de limbă ­—
În zădar gândești, căci gândul,
Zău, nimic în lume schimbă.

Și fiindcă în nimica
Eu nu cred ­— o, dați-mi pace!
Fac astfel cum mie-mi pare
Și faceți precum vă place.

Nu mă-ncântați nici cu clasici,
Nici cu stil curat și antic ­—
Toate-mi sunt de o potrivă,
Eu rămân ce-am fost: — romantic.


(1876)

luni, 14 octombrie 2024 0 comentarii

Aici - Dan Lăzărescu

 

Aici, unde mai e o ţară,
Aici, unde mai e un neam,
Aici, unde o rugăciune
Încă mai cântăreşte-un gram.

Aici, unde încă bunicii
Se sprijină de gard şi vin
La porţi să caute pe uliţi
Nepoţii care mai revin.

Aici, unde, sub talpa crucii,
Încă străbunii străjuiesc
Şi unde n-a uitat pământul
S-asculte plugul românesc.

Aici, s-a aciuat minciuna
Cea mârşavă dintru-nceput
Şi nedreptatea cea vicleană
Prea multe cuiburi şi-a făcut.

Aici, dospind în noi, răbdarea
Parcă-a răbdat deja prea mult
Şi a crescut a ei plămadă
Prea multă teamă de-nceput.

Aici, unde se fură vise
Şi veacurile nu-s de-un veac,
Căci s-a furat ceva din ele
Şi prea mulţi ştiu, şi prea mulţi tac.

Aici, cât încă e o ţară,
Aici, cât încă e un neam,
Mai încolţeşte-n ţarini bobul
Şi licăre lumini în geam.

Aici, nu a murit speranţa,
Aici, tăişurile dorm,
Dar încă lacrimile noastre
Le-ascut tăcând, le-ascut în somn.

joi, 15 august 2024 0 comentarii

Învrăjbire - Magda Isanoș

 

As vrea sa mor alaturea de tine
si timpla linga timpla ta s-o pun,
ca, ascultindu-ti gindurile bune,
sa stiu daca mai esti si-acuma bun
si fara ascunzis ca mai nainte,
si sa te-ntreb daca-i adevarat
ca nu ma mai iubesti si m-ai uitat.
E lumea rea pe-aicea si ma minte
c-ar fi asa, dar daca te-as vedea,
cu gura, de pe ochi si de pe gura
indepartind oricare vraja rea,
iubirea din taciunele de ura
as reaprinde-o si ne-am recunoaste,
mirindu-ne c-atita invrajbire
in suflet din cuvinte poate naste.
Si-am fi pe urma cum is doua fire
intr-o impletitura, sa nu poata
o umbra intre noi sa se strecoare
si astfel sa-mi intunece c-o pata
surisul care-mi tine loc de soare.

0 comentarii

Murim... ca mâine - Magda Isanoș


E-așa de trist să cugeți că-ntr-o zi,
poate chiar mâine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voioși, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume după noi;
cortegii de-anotimpuri și de ploi,
cu păr din care șiruie răcoare...

Și iarba asta o să mai răsară,
iar luna tot așa o să se plece,
mirată, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oară.

Și-mi pare-așa ciudat că se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură,
când viața e de-abia o picătură
între minutu-acesta care bate

și celălalt - și-mi pare nențeles
și trist că nu privim la cer mai des,
că nu culegem flori ți nu zâmbim,
noi, care-așa de repede murim. 
duminică, 11 august 2024 0 comentarii

România lui Avram Iancu - Corneliu Vadim Tudor

 

E rînduită prost această stînă
zadarnic are jgheaburi și păşuni
cind turmele tot înspre rîpi se mînă
iar din ciobani numai cîțiva sînt buni

E prea in calea lupilor, sărmana
sînt lotri mulți, tainu-i tot mai mic
și nu mai crede nimeni în nirvana
din vechiul rai n-a mai rămas nimic

S-au îngrăşat berbecii şi mågarii
păianjenii ruinei curg şuvoi
pereții de stejar trosnesc de carii
căpușile regine-s peste oi

Au ruginit tălăngile în ploaie
și laptele-i ca pînza grea de cort
și orice miel se leapădă de oaie
în măieriște zace-un înger mort

Apasă greu blestem pe stîna asta
osînda Mioriței a căzut
s-ar mai putea răscumpăra năpasta
şi-ar mai fi timp s-o luăm de la-nceput

Dar s-a făcut tirziu pe munții vineți
pogoară doliul serii şi e ger
in strunga verde vreau să mă închideți
să-mi iau cuminecarea, și să sper

Iar tabăra să-mi treacă dinainte
înveşmîntată-n zeghe și făclii
la rătăcirea mea să luați aminte
și oglindiți-o dreaptă în copii

Eu mă topesc sub ierburi nestemate
cu fluiera și doinele întregi
și cine știe, peste-un secol, poate
voi răsări în tabla altor legi


0 comentarii

Avram Iancu - Vasile Copilu-Cheatră

 

L-au zămislit străfunduri de pădure,
Din lacrimile celor mulți şi fără țol,
Să lovească-n cei ce au venit să fure,
Cu brânca dreaptă, trăznet, pe pistol.

A crescut ca steiu-n strai sărac,
Cu inima plecată peste gloată,
Ascultând cum din adânc de veac,
Gem sufletele celor trei pe roată.

Astăzi doarme somnul său adânc,
Alăturea de Horia, sub gorun, în glia geto-dacă,
De nu s-ar fi născut cu spada la oblânc,
Istoria Transilvaniei ar fi cu zeci de veacuri mai săracă.

0 comentarii

Avram Iancu - Ana Blandiana


Dormind înaintează cântând din fluier stins
Învinsul crai al adormirii noastre,
În urma lui cresc codri mari de plâns
Și hohotesc nemuritor dezastre.

În urma lui se ară singur de cutremur
Pământul nostru pustiit de somn
Și singur, sub al zilei roșu tremur,
Se seamănă cu oase vechi de domn.

Ar fi destul îndemnul din fluier să-și suspine
Și-ar încolți pământul scârbit războinici grei,
Dar el e încoifat c-un roi somnos de-albine
Și-armate are-n turme picotitorii miei;

Dar struguri dulci se-mbată și ațipesc în vie,
Dar norii-adorm pe ceruri și undele pe lac,
Dar grânele se culcă și se sfârșesc în glie,
Sub greutatea florilor de mac;

Dar dorm în albii râuri și frunzele-n păduri,
O țară-ntreagă transhumată-n vis,
Pe când măritu-i rege cu ochi deschiși și suri,

Dormind înaintează cântând din fluier stins. 

0 comentarii

Cântecul Iancului (1847)

     Dorme duhul strămoşesc

În poporul românesc

Dorme…numai de n’ar fi

Prea târziu când s’a trezi!...

 

O, de s-ar trezi azi ear

Jugul josnic frânge-l’ar

Jugul aspru ruginit

De duşmani laşi făurit.

 

Unde merg şi unde stau

Tot de jele-amară dau

Şi sub ceriu frumos, senin

Lumea-i fiere şi venin.

 

Dar de tot nu s’a fi stins

Vechiul foc ce l’au aprins

Pe pământul ardelean

Horia, Cloşca şi Crişan?!

 

Hei cum ars’a până’n nori

Focul cel cotropitoriu

Al Românului trezit

Din Apus spre Răsărit.

 

Nu s’a stins. Eu l’am zărit

Din mulţi ochi mi-a strălucit

Cu vioiu-i schinteiat

Inima mi-a’nvăpăiat.

 

Parcă văd din munţi din văi

Ear sărind spre ceriu schintei

Flăcări multe mari pre rând

Ţera’ntreagă-acoperind.

 

Nu vă’ncredeţi inimici

Focul arde n mulţi voinici

Şi când se va-aprinde’n mii

Ardev’a pe voi de vii!

                Regulus

https://www.dacoromania-alba.ro/nr60/o_poezie.htm

duminică, 28 iulie 2024 0 comentarii

If - Rudyard Kipling

De poți să nu-ți pierzi capul, când toți în jurul tău
Și l-au pierdut pe-al lor găsindu-ți ție vină,
De poți, atunci când toți te cred nedemn și rău
Să nu-ți pierzi nici-o clipă încrederea în tine
De poți s-aștepți oricât fără să-ți pierzi răbdarea
De rabzi să fii mințit, fără ca tu să minți
Sau când hulit de oameni, tu nu cu răzbunarea
Să vrei a le răspunde, dar nici prin rugăminți.

De poți visa, dar fără să te robești visării
De poți gândi, dar fără să-ți faci din asta un țel,
De poți să nu cazi pradă nicicând exasperării
Succesul și dezastrul primindu-le la fel,
De poți să-auzi cuvântul rostit cândva de tine
Răstălmăcit de oameni, ciuntit și prefăcut,
De poți să-ţi vezi idealul distrus și din ruine,
Să-l reclădești cu-ardoarea fierbinte din trecut.

De poți risca pe-o carte întreaga ta avere
Și tot ce-ai strâns o viață să pierzi într-un minut,
Şi-atunci, fără a scoate o vorbă de durere
Să-ncepi agoniseala cu calm, de la-nceput
Iar dacă trupul tău, uzat și obosit
Îl vei putea forța să-ți mai slujească încă
Numai prin strășnicia voinței tale şi astfel,
Să steie peste veacuri așa cum stă o stâncă.

De poți vorbi mulțimii fără să minți și dacă,
Te poți plimba cu regii, fără a te-ngâmfa
De nici amici, nici dușmani nu pot vre-un rău să-ţi facă
Pentru că doar dreptatea e călăuza ta,
Și dacă știi să umpli minuta trecătoare,
Să nu pierzi nici-o filă din al vieții tom,
Al tău va fi Pământul, cu bunurile-i toate,
Și mai presus de toate - vei fi un OM, copilul meu !
sâmbătă, 13 aprilie 2024 0 comentarii

Daţi-mi un trup, voi munţilor - Lucian Blaga

Numai pe tine te am, trecătorul meu trup,
şi totuşi
flori albe şi roşii eu nu-ţi pun pe frunte şi-n plete,
căci lutul tău slab
mi-e prea strâmt pentru straşnicul suflet
ce-l port.

Daţi-mi un trup,
voi munţilor,
mărilor,
daţi-mi alt trup să-mi descarc nebunia
în plin!
Pământule larg, fii trunchiul meu,
fii pieptul acestei năprasnice inimi,
prefă-te-n lăcaşul furtunilor cari mă strivesc,
fii amfora eului meu îndărătnic!

Prin cosmos
auzi-s-ar atuncea măreţii mei paşi
şi-aş apare năvalnic şi liber
cum sunt,
pământule sfânt.

Când as iubi,
mi-aş întinde spre cer toate mările
ca nişte vânjoase, sălbatice braţe fierbinţi,
spre cer,
să-l cuprind,
mijlocul să-i frâng,
să-i sărut sclipitoarele stele.

Când aş urî,
aş zdrobi sub picioarele mele de stâncă
bieţi sori
călători
şi poate-aş zâmbi.

Dar numai pe tine te am, trecătorul meu trup.
marți, 1 august 2023 0 comentarii

Grădinar în Rai - Nicolae Băciuț

Nu-ți cer nimic. De ce ți-aș cere ?
Când Doamne, singur știi ce vrem!
Zăpezii cum să-i ceri sa fie albă,
Iar ierbii, cum să-i ceri să fie verde?
Iar sforii, cum să-i ceri să fie ghem?

Nimic nu-ți cer. Mi-ajunge viața
Din care-mi iei câte puțin.
Nici strugurilor nu le ceri să fie vin.
Nici soarelui să uite dimineața.

Nu-ți cer nimic la Judecata de Apoi,
Din mine, dacă mă ridic,
Nu voi fi singur: suntem DOI!
Nu-ți cer nimic.
Dar dacă totuși vrei ceva să-mi dai
Să mă faci, Doamne, grădinar în RAI!
joi, 15 iulie 2021 0 comentarii

De-ai ieși din mormânt între noi - Aron Cotruș


De-ai ieși din mormânt între noi
și-ai vedea atâția moți zdrențuroși pe munții goi
și neamul întreg flămând ca acu,
ce-ai zice, Horia, tu?!...
Te-ai jelui, ai doini din fluier,
ori ai da un nou, și lung, și roșu șuier,
munții toți să se cutremure,
liftele câmpiei să tremure,
să le vezi îngrozite, de pe culmea-ți săracă,
din ale belșugului târguri cum pleacă?!...
De-ai trăi tu
acu,
ce-ai face, Horia, cu mișeii ce vând
norodul flămând?!...
Nu ți-ar veni să-i cauți pe toți,
de gâturi să-i scoți,
din paturi, de la cini, de la prânzuri,
şi-n mijlocul piețelor celor mai mari,
ca pe cei mai mișei tâlhari,
de limbă să-i spânzuri?!...
marți, 1 iunie 2021 0 comentarii

Plouă - George Topârceanu

Pe-aici când plouă, plouă îndesat, 
Nu ţine ca la noi un ceas ori două. 
Că ziua plouă, plouă pe-nserat, 
Şi când se crapă iar de ziuă, - plouă. 

În faptul zilei, streşinile plâng,
Pădurea stă plouată ca o curcă,
Natura calcă cu piciorul stâng:
Pe-aici când plouă, - plouă, nu se-ncurcă!

Iar când s-arată soarele sărac
De după nouri, ca să-ţi facă-n ciudă, 
N-apuci a scoate nasul din cerdac, 
Că până la întoarcere, - te udă. 

Există şi răstimpuri când se moaie,
Când parcă nu mai toarnă-aşa, de sus 
Şi cerul câte-oleacă, spre apus, 
Se luminează puţintel - a ploaie. 

Atunci se cheamă că e timp frumos 
(Măcar că tot mai cade-un pic de bură),
Dar fumul din ogeac se lasă-n jos,
Şi porcul umblă tot cu paiu-n gură...
marți, 25 august 2020 0 comentarii

Labuntur Anni - Radu Gyr

Aşa trec în fuga lor, Radule, Radule, anii,
ca ieri culegeam tot văzduhul pe spade fierbinţi
şi iată-ne azi, potoliţi întru răni şi strădanii,
uncheşi înţelepţi, pe obraji cu surâsuri cuminţi.
 
Ca ieri, muşcam lacomi din lume ca dintr-o gutuie,
ca ieri, ascundeam curcubeie sub şepci de şcolari;
iar azi măsurăm tot egal şi ce e şi ce nu e,
căci zborul şi praful le-am pus pe acelaşi cântar.
 
De mult am închis şi suspinul şi lacrima-n ladă,
de mult, nu mai frângem genunchi pe câte s-au dus,
iar dacă-n ferestre mai vin umbre vechi să ne vadă,
ne află zâmbind, împăcaţi în solemnul apus.
 
Azi nu ne mândrim cu victorii cândva adunate,
ci doar cu durerea în care am fiert şi-am şezut.
Şi dacă azi, inima noastră se-mpacă-ntru toate,
e numai că ştim, că vieţii i-am dat tot ce a vrut.
 
Nimic n-am oprit pentru noi din prea dulcea risipă:
ne-am dat, cum din prag  dam colindelor mere şi nuci.
Plutind străvezii şi albaştri ca fumul de pipă
ne înălţăm potoliţi, peste noi cei de atunci.
 
Iar azi, de-nţelegem ce ieri n-am putut înţelege,
iertând tot ce ieri n-a ştiut să ne ierte pe noi,
adânc mulţumim şi cununii de roze pribege
şi cheagului negru de sânge, rămas printre foi.
 
Ah, cât e de bine să uiţi şi răni vechi şi strădanii,
unchieşi înţelepţi, altădată atât de fierbinţi,
aşa trec în fuga lor, Radule, Radule, anii
şi-i bine să strângem pe buze surâsuri cuminţi.

0 comentarii

Voi n-ați fost cu noi în celule - Radu Gyr

Voi n-ați fost cu noi în celule
sa știți ce e viața de bezne,
sub ghiare de fiară, cu guri nesătule,
voi nu știți ce-i omul când prinde să urle,
strivit de cătușe la glezne.
 
Voi n-ați plâns în palme, fierbinte,
străpunși de cuțitul trădării.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-ați dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele țării.
 
În cântec cu noi laolaltă
trecând printre umbre pereții,
voi n-ați cunoscut frumusețea înaltă
cum dorul irumpe, cum inima saltă
gonind dupa harfele vietii.
 
Ce-i munca de brațe plăpânde,
ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru,
cum scârțâie osul când frigul pătrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveți de unde
să spuneți aproapelui vostru.
 
Voi nu știți în crunta-nchisoare
cum minte speranța și visul,
când ușile grele se-nchid în zăvoare,
și-n teama de groaznica lui încleștare
pe sine se vinde invinsul.
 
Ați stat la ospețe-ncărcate
gonind după fast și orgoliu,
nici milă de noi si nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsa și nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.
 
Asa sunteți toți cei ce credeți
că pumnul e singura faimă.
Fățarnici la cuget, pe-alături ne treceți,
când noi cu obrajii ca pământul de vineți,
gustam din osândă și spaimă.
 
Când porțile sparge-se-or toate
și morții vor prinde să urle,
când lanțuri și ziduri cădea-vor sfărmate,
voi nu știți ce-nseamnă-nvierea din moarte,
căci n-ați fost cu noi în celule.

0 comentarii

Identitate - Radu Gyr

Eşti, Doamne bun, eu pământean şi rău!
În dragoste nu-Ţi seamăn nici în milă,
dar după răni, sunt chip din chipul Tău,
de par dospit din cer, nu din argilă.
 
Nu Ţi-am râvnit nici razele subţiri,
nici tălpile străpunse de piroane,
dar Tu mă faci părtaş în răstigniri
să-Ţi tot îngân osânda la icoane.
 
Sfinţit de cruci pe care nu le-am vrut
şi de-nvieri pe care nu le-aş cere,
nu ştiu, Tu te cobori la mine-n lut,
sau eu mă urc spre raiul Tău, bând fiere?
 
Cu necerșită slavă Tu mă încarci
şi-n cuie când sfinţenia mă frânge,
oftând mă uit la rănile prea largi
şi-Ţi cresc alături, sânge după sânge.
0 comentarii

Crezul - Radu Gyr

Puneți-mi lanțuri și cătușe
să sune scrâșnetul hain
si mii de lacate la uşe,
eu tot ceea ce-am fost rămân.
 
Surpați asupră-mi munți și ape
puteți chiar să mă spânzurați.
Cu grele, negre târnăcoape,
credința nu mi-o sfărâmați.
 
Târâți-mă de vreți sub șanțuri
și îngropați-mi trupul stins.
Eu sorb ca Făt-Frumos, din lanțuri
puteri adânci de neînvins.
 
Puteți să năpustiți tot iadul
ca sa mă frângă până-n miez.
Eu stau în viscole ca bradul
și tare, tare ca un crez.
0 comentarii

Antiteze - Radu Gyr

 N-ai dezmierda, de n-ai şti să blestemi;
surâd numai acei care suspină.
Azi n-ai zâmbi, de n-ar fi fost să gemi,
de n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.
 
Şi dacă singur rana nu-ţi legai,
cu mâna ta n-ai unge răni străine.
N-ai jindui după un colţ de rai,
de n-ai purta un strop de iad în tine.
 
Căci nu te-nalți în slăvi până nu cazi
cu fruntea grea, în pulberea amară.
Și dacă-nvii în cântecul de azi,
e c-ai murit în lacrima de-aseară.
0 comentarii

Îndemn la luptă - Radu Gyr

 
Nu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor,
cum dor acele brațe slute
care să lupte nu mai vor.
 
Când inima în piept îți cântă
ce-nseamnă-n luptă-un braț răpus?
Ce-ți pasă-n colb de-o spadă frântă
când te ridici c-un steag mai sus?
 
Înfrânt nu ești atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ți-s.
Adevăratele înfrângeri
sunt renunțările la vis.

0 comentarii

Metanie - Radu Gyr

Doamne, fă din suferință
pod de aur, pod înalt,
Și din lacrimă, velință,
ca pe-un pat adânc și cald.

Din lovirile nedrepte,
faguri facă-se și vin.
Din înfrângeri, scări și trepte;
din căderi, urcuș alpin.

Din otrava pusă-n cană,
fă miresme ce nu pier.
Și din fiecare rană,
o cădelniță spre cer.

Și din orișice dezastru
sau crepuscul stins în piept,
Doamne, fă lăstun albastru
și dă zâmbet înțelept.
 
;