Cântecul Iancului (1847)

     Dorme duhul strămoşesc

În poporul românesc

Dorme…numai de n’ar fi

Prea târziu când s’a trezi!...

 

O, de s-ar trezi azi ear

Jugul josnic frânge-l’ar

Jugul aspru ruginit

De duşmani laşi făurit.

 

Unde merg şi unde stau

Tot de jele-amară dau

Şi sub ceriu frumos, senin

Lumea-i fiere şi venin.

 

Dar de tot nu s’a fi stins

Vechiul foc ce l’au aprins

Pe pământul ardelean

Horia, Cloşca şi Crişan?!

 

Hei cum ars’a până’n nori

Focul cel cotropitoriu

Al Românului trezit

Din Apus spre Răsărit.

 

Nu s’a stins. Eu l’am zărit

Din mulţi ochi mi-a strălucit

Cu vioiu-i schinteiat

Inima mi-a’nvăpăiat.

 

Parcă văd din munţi din văi

Ear sărind spre ceriu schintei

Flăcări multe mari pre rând

Ţera’ntreagă-acoperind.

 

Nu vă’ncredeţi inimici

Focul arde n mulţi voinici

Şi când se va-aprinde’n mii

Ardev’a pe voi de vii!

                Regulus

https://www.dacoromania-alba.ro/nr60/o_poezie.htm