Când ele doar cu ochii și-au vorbit
Să își croiască drum pe-obrajii calzi
Născute dintr-un dor neobosit
Iar dorul din tremurătorul suflet
El niciodată n-o să sece-n mine
De-aceea poate că, lacrima are
Izvorul tainic ce i se cuvine
Dar te aștept
Grădina mi-e deschisă
Iubirea are mii de flori în mine
Și din adânc curg lacrimi să le ude
Și din adânc ... mi-e-așa de dor de tine! ...
C-am învățat ce-nseamnă să spun cuvântul Amândoi
Căci tu ești frunza ce întregește al meu trifoi cu patru foi.
Postări
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu