Înțeleptul: Te
întrebi de ce nu reușești ? să ce ? Ce anume nu reușești ? Să fii fericit ? Dar
pentru asta nu trebuie să faci ceva anume. Poți pur și simplu să stai jos și să
fii fericit sau să stai în picioare și să fii fericit. La fel de bine poți să
alergi și să fii fericit.
Discipolul: Vrei
să spui că poți fi fericit indiferent de ceea ce faci ?
Înțeleptul: Fii
atent puțin la ceea ce tocmai ai spus. Vorbești de două lucruri diferite: „a
fi” și „a face”. Dintre acestea două, fericirea e legată doar de primul, de „a
fi”. Totuși, fără să-ți dai seama, ai revelat o dimensiune esențială. Oamenii
cred că pentru a fi fericiți trebuie să facă ceva. Eh, lucrurile nu stau chiar
așa. Nu există „ceva” de făcut pentru a fi fericit, de forma cauză-efect. Nu
poți spune că făcând x sunt y. Și asta în principal datorită
faptului că „a fi” reprezintă sinteza unor acțiuni care se derulează în timp și
are nevoie de acceptare și sedimentare a efectelor pe care acestea le au asupra
sinelui, cu sau fără voia sau știința ta. După cum observi, oamenii fac x pentru ca să y, nu pentru a fi fericiți.
Discipolul: Dar
întrebând pe oricine „ce își dorește cel mai mult” nu va spune oare că dorința
supremă este aceea de a fi fericit ? Nu va spune nimeni că vrea să fie
nefericit. Toată lumea vrea frumusețe, sănătate, bine și multe altele dar
întocmai pentru că asta le-ar aduce fericirea. Evident, aceștia sunt cei din
zona mediană, care se deosebesc de cei de la baza piramidei, care vor lucruri, dar până și aceștia spun că
le vor tot pentru a fi fericiți. Și asta chiar dacă ei uită că nu poți avea
nimic din ceea ce nu-ți aparține, iar lucrurile nu-ți pot aparține pentru că
azi le poți avea, iar mâine le poți pierde, motiv pentru care e absurd să îți
bazezi fericirea pe lucruri.
Înțeleptul: Foarte
bine și eficient spus. Probabil cercetând aceste aspecte de jos în sus, ar fi o
cale foarte bună de a descoperi esențialul legat de fericire și a fi fericit.
Să vedem dacă am înțeles bine. Până acum am scos la iveală trei categorii:
1.
Cei care au nevoie de lucruri
pentru a fi fericiți
2.
Cei care au nevoie de a face ceva
pentru a fi fericiți
3.
Cei care sunt fericiți
Discipolul: Înainte
de a începe, sesizez faptul că aceste categorii reflectă trei tipuri de raportare
la existenta, iar mergând mai departe, am putea spune că acestea se constituie
în dimensiuni ale fericirii. Toate acestea urmând traiectul
lucru/obiect/dimensiunea fizică – faptă/acțiune/dimensiunea mental-psihologică
– trăire/existenta/dimensiunea spirituală-metafizică.
Înțeleptul: Ca
să fiu și mai explicit, să observăm puțin lucrurile exact așa cum se manifestă
ele. Ce spun oamenii că le lipsește pentru a fi fericiți, sau mai precis, ce-și
doresc oamenii ?
-
Lucruri
-
Condiții
-
Bani – pentru a cumpăra lucruri și
a crea condiții.
Toate acestea aparțin exteriorului. Ori fericirea despre care vorbim
vine din interior și astfel, ea nu depinde de exterior. Ea nu poate fi nici
generată, nici influențată din exterior. Există acolo înăuntru o „bucătărie
internă” în care sunt pregătite cele necesare pentru înflorirea fericirii și susținerea
ei. Ori acolo, în bucătărie, ești doar tu și uneltele tale: mai multe sau mai puține,
mai eficiente sau nu.
Discipolul: Și atunci, de ce vor oamenii lucruri ce țin
de exterior ?
Înțeleptul: Aceștia sunt
oamenii de la baza piramidei, cei dependenți de acoperirea nevoilor, cei care
trăiesc în cerc, cei care au nevoie de conducător, de … ceilalți. Aceștia nu au
parte de adevăr și nici de realitate și aparent nici nu au nevoie de ele. Spun
aparent pentru că aici avem de a face cu o masă foarte mare de indivizi, în
mijlocul cărora ne mișcăm cu toții, oameni care toată viața au făcut ceea ce au
învățat și au făcut-o fără să pună întrebări, iar dacă au avut șansa unei educații
„bune”, dacă au fost cuminți și și-au văzut de treabă la momentul potrivit, au șansa
unei vieți liniștite și „bune” în condițiile în care acesta este țelul suprem
al vieții pe care au fost învățați să o trăiască. De ce vor aceștia lucruri ?
Pentru că sunt singurele elemente la care au acces și care le pot aduce o nuanță
de schimbare în viața lor. Privește lumea în care trăim, cea care mișună sub
titlul de „societate de consum”. Ce anume consumă ea ? Lucruri. Dar, sunt
oamenii mai buni după ce au consumat lucruri ? Nu. Poate mai eficienți, poate
mai mulțumiți pentru o perioadă de timp. Ca să fim și mai pragmatici, cum se
face că după două decenii de evoluție tehnologică muncitorii lucrează tot 8
ore/zi, 5 zile/ săptămână. Unde e evoluția ? Pe de altă parte, uite-te la copii
din satele românești, ei nu au „i-urile” celor de la oraș (i-pod, i-phone,
internet) și nici nu au nevoie de ele ! Cu toate astea, ei sunt, de multe ori,
mai fericiți decât copii de la oraș. Și asta tocmai datorită simplității vieții
pe care o duc și prin urmare, a numărului redus de nevoi de acoperit, care la
rândul lor, le sunt mult mai la îndemână. În fond, pentru a fi fericit nu
contează cât de multe lucruri ai, ci cât de multe reușești să faci cu ceea ce
ai. Căci acesta este motivul pentru care ai lucruri, pentru care aduni lucruri.
Pentru a face ceva cu ele. Însă de cele mai multe ori, în existenta lor
bidimensională, aceștia se pierd pe drum adunând … fără rost, nereușind să facă
altceva decât să-și îndepărteze momentul întâlnirii cu împlinirea la infinit
sau mulțumindu-se cu surogate ale acesteia.
Discipolul: Trecând la
nivelul principiilor, am putea spune că, de fapt, tocmai aceasta ar fi una
dintre cheile fericirii: cu cât ai mai puține, cu atât ești mai fericit ?
Înțeleptul: Oarecum, da,
dar nu întocmai. De fapt, realitatea, adică raportul e puțin diferit și anume,
atunci când ești fericit, nu mai prea ai nevoie de nimic. De cealaltă parte,
da, le e mai ușor celor săraci să fie fericiți și asta întocmai datorită
faptului că nu au prea multe lucruri care să le distragă atenția de la
lucrurile cu adevărat importante. Evident, că de fapt aici e problema –
lucrurile cu adevărat importante… care paradoxal, nu sunt neapărat lucruri.
Discipolul: Într-adevăr,
această teză există de mii de ani și totuși … se pare că doar cei ce sunt
fericiți o înțeleg pe deplin – ori nu cred că lor le-a fost adresată. După cum
nu cei ce cunosc calea au nevoie de îndrumări, ci cei rătăciți.
Înțeleptul: În primul rând,
se impune o reformulare care va aduce mai multă lumină asupra acestui aspect:
cei fericiți nu mai au nevoi de acoperit. În aceste condiții e mult mai
limpede faptul că teza de mai sus nu este o îndrumare, o povață, ci doar o
constatare care, da, conține și unele sugestii. Dar după cum spuneam, nu
anihilarea nevoilor te va aduce în pragul fericirii, ci selecția lor. Până la
urmă toți avem nevoie de anumite lucruri. Ce face diferența ? Nu toți le dăm
aceeași importanță, sau mai precis, cei mai mulți confundăm nevoile cu
mofturile și astfel ajungem niște nesătui triști deși avem de toate, sau mai
multe decât avem în realitate nevoie. De cealaltă parte, a nu se crede că dacă
ai ajuns să fii fericit, această stare îți va ține de foame sau de sete, sau că
îți va fi întruchiparea celor dragi și tu nu mai trebuie să faci nimic. Nu. Mai
mult decât atât, fericirea nu-ți oferă nici măcar siguranța sau puterea asupra
ceva. De ce ? ca și în cazul valorii, ea este cea care generează tot. Tocmai
aici este „minunea” faptului că fericirea nu-ți oferă și nici nu-ți asigură
nimic, pentru că te face să vezi că de fapt nici nu ai nevoie de nimic pentru a
fi fericit, nimic în afară de tine însuți ! Iată deci, de ce fericirea nu vine
și nici nu poate fi influențată din exterior, pentru că indiferent ce se
întâmplă acolo, cel stăpân pe sine, cel fericit, va ști ce să facă pentru a nu
se lăsa influențat. Omul fericit se identifică cu fericirea și cu lumea care-l
înconjoară și astfel el nu poate fi influențat din exterior, pentru că el influențează
exteriorul. El nu va avea nevoie de condiții, pentru că el este cel care
creează condițiile. Atunci când ești stăpân pe tine însuți, ești stăpân și pe
cele ce te înconjoară – nu ai cum să nu fii, nu îți permiți să nu fii. Atunci
când ai dobândit stăpânirea asupra sinelui tău îți dai seama că nimic nu este
imposibil și că totul depinde de tine – atât cele ce sunt cât și cele ce nu
sunt. Osho intitulează această stare – Maturitatea
– responsabilitatea de a fi tu însuți !
Discipolul: Cu rămâne, în
acest caz, cu cei de la mijlocul piramidei, cei care au nevoie de a face ceva
pentru a fi fericiți ? Putem vorbi cu adevărat de un nivel superior, sau unica
diferență dintre cele două nivele este obiectul generator: lucrurile, respectiv
faptele ?
Înțeleptul: În primă
instanță am fi tentați să vedem aceste aspecte la modul simplist și să spunem
că diferența este dată de obiect. Însă dacă e să privim cu băgare de seamă, vom
observa că dacă toată lumea are nevoie de lucruri, care îi fac fericiți atunci
când le dobândesc, nu oricine este capabil de a face ceva care să îl facă
fericit prin simplul fapt că acționează. De fapt, uite-te în jurul tău, oamenii
nu reacționează pentru că au ceva, ci pentru că nu se face ceva. După cum, de
altfel, se manifestă și diferența dintre probleme și lipsuri în sensul că
problemele necesită rezolvare, deci acțiune, iar lipsurile, acoperire, deci
lucruri. În societatea actuală, cel mai mare rău îl face nu lipsa banilor, ci
încercarea de rezolvare a problemelor prin intermediul banilor. Și asta în
principal datorită faptului că lumea nu își dă seama că rezolvarea implică
acțiune, iar nu lucruri. Spre exemplu, una dintre principalele probleme ale
societății este faptul că lumea nu poate aprecia just valoarea. Poți rezolva
asta cu bani ? Adică, dacă le-ai da bani oamenilor, vor dobândi aceștia
justețea în aprecierea valorii ? Nu.
Discipolul: Aici e momentul
în care intră în scenă „activiștii”. Cei care știu ce și cum trebuie făcut și
care trec la acțiune. Aceștia sunt oamenii care îmi plac cel mai mult. Și știi
de ce ? Pentru că nu se mulțumesc doar cu constatarea problemelor și nu își
pierd vremea cu comentariile de prisos.
Înțeleptul: Da, aceștia
sunt cei care văd problemele reale, au idei și inițiativă. Ei sunt cei care, într-o
oarecare măsură, le asigură existența celor de la bază. Sunt cei care
cercetează – dar nu ca scop în sine –, care optimizează, ei sunt oportuniștii,
entuziaștii, naturaliștii, religioșii practicanți sau ateii, extremiștii, idealiști,
realiști, pragmatici și deopotrivă revoluționari. Cei care se dau în vânt după
cățărări, dar nu le displace eleganța. Și crede-mă că dacă nu am fi emis
dintru-nceput premisa tridimensionalității, am fi tentați să credem că în lume
există doar două tipuri de oameni și, respectiv, de dimensiuni ale fericirii.
Discipolul: După cum ai
prezentat la un moment dat lucrurile, eram tentat să cred că aceștia sunt cei
care îi conduc la propriu pe cei de la baza piramidei, adică șefii, superiorii
sau chiar oamenii politici, dar văzând întorsătura pe care a luat-o
prezentarea, mă face să cred că aceștia sunt de fapt similari cu haiducii din Evul
Mediu decât cu burghezii de mai târziu.
Înțeleptul: Tocmai de
aceea, spre exemplu, am și pus laolaltă idealiștii cu realiștii și cu
pragmaticii, pentru că dacă privim lucrurile din perspectiva dimensională, dacă
cei de la bază erau bidimensionali, aceștia sunt cei care au căpătat cea de-a
treia dimensiune.
Discipolul: Și care ar fi
caracteristicile definitorii ale celei de-a treia dimensiuni ?
Înțeleptul: Întâi și-ntâi, trebuie
observată poziția lor la nivelul piramidei. Cei de la nivelul median cunosc
atât caracteristicile bazei piramidei, căci asupra celor aflați acolo se
răsfrâng acțiunile lor, voit și conștient. De asemenea, datorită culturii pe
care o posedă ei știu că asta nu e „tot”, că lucrurile nu se opresc aici, că
mai există ceva, dincolo.
Discipolul: De unde anume
știu ei asta ? oare suntem în măsură să definim ce este acel „dincolo” sau ne
vedem nevoiți să ne oprim aici, deocamdată și să revenim data viitoare când se
va mai ivi ocazia ? Nu de alta dar s-a înnoptat demult și s-ar putea să ne apuce
zorii dimineții discutând, cum s-a întâmplat de atâtea ori și să nu ajungem la
un rezultat concret.
Înțeleptul: Asta rămâne de
văzut pentru că nu depinde decât de noi.
Postări
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu