Dar tu ești pretutindeni.
În fiece bruș de pământ;
În bobul de grâu, de mei, de tămâie
În sabia frunzei, în piatra din râu
Peste tot înflorești, primăvară eternă
În inimi, în sălcii, în spic, în cicoare.
A cui e dumbrava? A lui Ștefan cel Mare !
A cui e fântâna? A lui Ștefan cel Mare !
Cine-a dat pomilor umbra-n cărare?
Ștefan cel Mare !
Turnul, acum povârnit în spre apă,
Numele tău îl păstrează pe zid,
Râul când sapă sub albii
Dezgroapă bourul tău pe fiece blid.
A cui e cetatea? A lui Ștefan cel Mare !
Polobocul din zid, mucezit sub firidă,
Ulcica de lut... A lui Ștefan cel Mare !
Toate sânt ale tale..
Ale tale sînt colinele,
Movile cu cerul pe umeri și stânele.
Te-ngână în spume de armi Durăul
Te leagănă-n frunze vița de vie
Cotnarii-s ai tăi si Hârlăul !
Stejarii bătrâni poartă numele tău,
Codrii din munți și codrii din văi
Poarta numele tău.
Duzii cei drepți ca lumânarea de său
Străjeri lângă drum, poartă numele tău!
Pe-aici a trecut Ștefan cel Mare,
Aici a rămas în popas Ștefan cel Mare,
Aici a vânat căprioare,
Aici hoarde tătare,
Aici a zvârlit o săgeată mai departe de Soare,
Aici a băut din smălțate pocale
Vinuri dulcii și pelinuri amare.
Pe-aici a trecut Ștefan cel Mare,
Aici a săpat o fântână
Și colo pe brână Şapte Izvoare.
Tot ce-i în țară, și om te îngână.
Tu, tu ești sângele bun al câmpiei
Tu ești piatra, tu ești izvorul,
Tu ești ochiul din munte,
Tu ești piatra și vatra,
Tu.. tu ești inima Moldovei bătrână!
Piatra, ceara, fierul, mormintele
Îți poartă săpate în palme cuvintele
De-aceea astăzi când trecem un vad,
Când batem un drum, când urcăm o cărare
Știm fiecare că pe-aici, într-o zi a trecut si
Ștefan cel Mare.
Postări
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu