Lucian Blaga - Sufletul satului

Copilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei.
Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,
ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva.
Aici se vindecă setea de mântuire
şi dacă ţi-ai sângerat picioarele
te aşezi pe un podmol de lut.

Uite, e seară.
Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,
ca un miros sfios de iarbă tăiată,
ca o cădere de fum din streşini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte.

În loc de rugăciune - Demostene Andronescu

În seara asta, Doamne, Te vei culca flamînd,

Azima rugăciunii n-o vei avea la cină,

Nici blidul de smerenii, nici stropul de lumină

Ce-mi pîlpîia alt'dată în candela de gînd.

Sînt prea sărac, Stăpîne, nu am ce-Ţi oferi

Să-ţi stîmpăr foamea, furii mi-au tîlhărit cămara

Şi de puţinul suflet ce îl păstram ca sara

Să am, ca tot creştinul, cu ce Te omeni.

Aş vrea să-Ţi pot întinde un gînd sfios măcar,

Dar nu, nu pot, grădina mi-e vraişte şi mi-e goală,

Mi-a mai rămas pe-un lujer o singură petală

Şi pe un ramur veşted un singur fruct amar.

De l-aş culege-n pripă să Ţi-l aduc prinos,

Şoptind o rugăciune şi tremurînd o cruce,

Ar fi păcat de moarte că, Doamne, Ţi-aş aduce

Otravă-n cupe sparte şi Te-aş tîrî prea jos.

Zădarnic stai de veghe şi-aştepţi umil şi blînd,

Azima caldă-a rugii n-o vei avea la cină

Şi-n cerul Tău de gheaţă cu ţurţuri de lumină

În seara asta, Doamne, Te vei culca flămînd.

Îndoiala - Demostene Andronescu

Lui Vasile Voiculescu

Mai este, Doamne, pînă-n cer? Mai este

Pîn-să mă faci părtaş luminii Tale?

Sau poate tot n-a fost decît poveste

Şi-am colbăit degeaba-atîta cale.

De-atîta vreme urc tîrîş, pe coate

Şi-am smuls în căţărare-atîţi luceferi

Că de-o mai ţine mult urcuşul, poate

Doar cei prea-nalţi să mai rămînă teferi.

Şi-am risipit atîta suflet, Tată,

În rîvna mea neasemuit de mare

Că de-o mai fi s-ajung în cer vreodată

N-o să mai am ce-Ţi pune la picioare.

L-am dat tribut la fiecare vamă,

L-am aşternut pe fiecare treaptă,

Şi-l risipesc-ntruna, dar mi-e teamă

Că la sosire nimeni nu m-aşteaptă...

Tîrîş, pe brînci, cu sufletul la gură,

Urc muntele cu-nchipuite creste;

Din tot ce-am fost mai sînt o picătură...

Mai este, Doamne, pînă-n pisc, mai este?!

Ion Sângereanu

Pe drum îngheață urma unui cal

Că pintenii de crai nu îl mai mână.

Te-ndură, tu, Ardealule, dă-i sânge

Și-nvie-l ca pe-o vână de fântână

Ca să-l aud cum în izvor aud

Cum crapă cerul peste urma trează

La Baia, la Câmpeni și la Abrud

Sau unde-oi fi, să-l sâmt că mă nechează!

De-ar îngheța și urma după cal

Și scrâșnetu ce-l lasă mărsu roții

Avem atâta sânge în Ardeal

Ca să-nviem și caii lor și moții

Avem atâta sânge colindat

La porțile a nu-știu-câtor Viene

Dar de rămas, aici am rămas

Pe munți, pe văi, pe ape transilvane.

Vegheați de mari feștile în ferești

Aprinse-n sărbători pe mese noi        

Și se dezgheață urma lor pe drumuri

Că are sânge-Ardealul pentru noi.