Îndoiala - Demostene Andronescu

Lui Vasile Voiculescu

Mai este, Doamne, pînă-n cer? Mai este

Pîn-să mă faci părtaş luminii Tale?

Sau poate tot n-a fost decît poveste

Şi-am colbăit degeaba-atîta cale.

De-atîta vreme urc tîrîş, pe coate

Şi-am smuls în căţărare-atîţi luceferi

Că de-o mai ţine mult urcuşul, poate

Doar cei prea-nalţi să mai rămînă teferi.

Şi-am risipit atîta suflet, Tată,

În rîvna mea neasemuit de mare

Că de-o mai fi s-ajung în cer vreodată

N-o să mai am ce-Ţi pune la picioare.

L-am dat tribut la fiecare vamă,

L-am aşternut pe fiecare treaptă,

Şi-l risipesc-ntruna, dar mi-e teamă

Că la sosire nimeni nu m-aşteaptă...

Tîrîş, pe brînci, cu sufletul la gură,

Urc muntele cu-nchipuite creste;

Din tot ce-am fost mai sînt o picătură...

Mai este, Doamne, pînă-n pisc, mai este?!