Scrisoare către un prieten (fragment)

     Bine ai venit în viaţă ! Se pare că ai reuşit să-ţi „activezi” cel de-al şaselea simţ – bunul simţ; a nu se confunda cu politeţea (!)

      Cum îţi dai seama de acest lucru ? Evident, ca şi în cazul celorlalte simţuri … când începe să te … doară, doar atunci îl conştientizezi. Iar dacă te doare, simpla conştientizare nu te va vindeca. E nevoie de un remediu, da, situaţia necesită remediere, sau … ca în cazul unor medicamente, anihilarea senzaţiei de durere. Stai liniştit, nu e nimic nou sub soare. Lumea s-a confruntat cu această situaţie de mii de ani. Evident că de vreun secol încoace lucrurile stau din ce în ce mai rău, mai ales în Occident, acest occident după care şi România tinde atât de mult încât nu e de mirare că s-a uitat pe sine. Un Occident care nu e obişnuit cu rezolvarea problemelor, ci doar cu mascarea lor sau cu devierea de la ele. Cu toate acestea, e bine de ştiut că nu eşti nici primul şi nici singurul care se confruntă cu această situaţie – insuficienta promovare a valorilor reale în favoarea mediocrităţii şi a non-valorii. De reţinut că nu eşti singur, pentru că acest lucru poate constitui o reală poartă spre drumul care duce la soluţionarea acestei probleme. Viaţa e scurtă, mult prea scurtă pentru a încerca să răzbaţi prin acest desiş al non-valorilor prin care se manifestă post-modernismul, de unul singur.

      Că adevăratele valori nu mai sunt apreciate la justa lor valoare, e adevărat. Dar asta nu e o noutate. Această stare a lucrurilor datează în România de peste un secol şi jumătate.

      De ce nu s-a rezolvat această problemă, ci din contră, ea a persistat şi s-a agravat ?

      Unul dintre motive, şi tind să cred că este unul fundamental, este acela că promotorii valorilor au încercat să răzbată prin aceleaşi metode şi căi pe care reuşeşte întotdeauna non-valoarea. Ori, din capul locului vorbim de lucruri opuse care nu au cum să reuşească prin aceleaşi mijloace, ci întocmai au nevoie de mijloace opuse şi mai mult decât atât nu poate ieşi la iveală una în lipsa celeilalte. Altfel spus, deplinătatea reuşitei uneia se bazează pe existenţa în proximitate a celeilalte – vezi Yin şi Yang, lumina şi întunericul etc. În acest context, rezultatul în faţa căruia ne aflăm nu ar mai trebui să ne surprindă.

      Situaţia în care se află valoarea artistică în societatea românească post-modernă este similară valorilor spirituale ale creştinismului catolic în Evul Mediu care după ce s-a impus ca sistem moral suprem şi suveran a început să vândă clemenţe – iertarea păcatelor. Asta, evident nu va aduce după sine o societate mai bună, ci doar îmbogăţirea celor care au putere decizională. În urmă cu câţiva ani – eu – am ajuns la concluzia că Adevărul nu se vinde – în urma vizionării filmului „Patimile lui Iisus” în regia lui Mel Gibson. De ce nu se vinde? Simplu (!) pentru că lumea cumpără minciuni. Adevărul şi-l procură singuri, pe alte căi. Are Adevărul o problemă ? nu. Din contră, minciuna e o problemă ! Cine încearcă să vândă Adevărul, acela nu-i cunoaşte esenţa şi prin urmare, ori nu ştie ce vinde, ori ceea ce vinde nu e Adevărul. Adevărul este o valoare, în sine. El nu are valoare şi deci nu poate fi preţuit. La fel stau lucrurile şi cu valoarea artistică. Ea nu se vinde – ea îşi înmulţeşte singură valoarea prin împărtăşire (împărţire). Şi tocmai aceasta îi este calitatea supremă în faţa non-valorii. Ea este valoare în sine şi nu are nevoie de adaosuri şi nici nu se bazează pe substituenţi sau surogate (cum ar fi banii) pentru a dăinui.

     Puterea oferită de bani nu are consistenţa valorii pentru că banii au rol de substituent, de surogat, de înlocuitor (al valorii), motiv pentru care consistenţa ei (a puterii) este nulă, iluzorie. Evident, cel ce nu înţelege acest aspect nu va reuşi decât să-şi rateze viaţa adevărată, trăind un surogat al acesteia bazat pe iluzia puterii oferite de … bani.

„Luna aparţine tuturor şi cele mai frumoase lucruri din viaţă sunt gratis.”/” The moon belongs to everyone, The best things in life are free.” (Jack Hylton, 1928) – şi astea nu-s poveşti !

      

      S-ar putea să te surprindă, dar lumea nu de distracţie are nevoie, ci de fericire. Distracţia e o cale spre … distracţie, fericirea e un scop deci … mă-nţelegi. Iată şi triada attracion-distraction-action toate sunt căi, metode spre ceva. Fericirea e … altceva.

      Arta adevărată şi iubirea adevărată au multe în comun. În primul rând, amândouă îi înalţă pe cei ce pot rezona la acel nivel. Iar abilitatea se deprinde nu se cumpără. Toată lumea poate cumpăra sex, dar sexul nu e iubire şi prin urmare cine nu are înţelepciunea pentru a avea parte de iubirea adevărată, are nevoie de bani pentru a avea parte de sex sau alţi înlocuitori ai iubirii.

Marii înţelepţi ai lumii nu au scris pentru a vinde cărţi şi cu toate astea au fost unii dintre cei mai fericiţi oameni ai lumii.

      Viaţa e pentru cei puternici ! Restul se mulţumesc cu ce pot cumpăra sau trebuie să plătească pentru a avea iluzia că sunt vii.

      Banii sunt puterea celor care nu au altă / alt fel de valoare sau o valoare reală şi îi au doar aceştia. Asta din acelaşi motiv ca şi Adevărul. Cei fericiţi nu au nevoie de bani, la fel cei buni, cei care cunosc adevărul şi cei drepţi. De altfel, cei înţelepţi au bani, dar nu pentru că au nevoie, respectiv nu ca scop, ci ca o consecinţă. Bani fac cei ce vor să facă bani – cei care vor să trăiască, trăiesc. Nu poţi avea nimic din cele ce nu-ţi aparţin. Prin urmare nu poţi avea bani, pentru că ei doar înlocuiesc ceea ce nu ai.

Vai celor ce se bucură de lucrurile pe care le pot cumpăra !

Negustorii cumpără şi vând

Creatorii crează

Restul se vând pentru a putea cumpăra

Trage tu linie şi vezi cine sunt cei care trăiesc !