După ce am ajuns să pot face orice, mi-am dat seama că, de fapt, nu pot face nimic, când vine vorba de lucrurile cu adevărat importante... (1)

După ce am ajuns să pot face orice, mi-am dat seama că, de fapt, nu pot face nimic, când vine vorba de lucrurile cu adevărat importante... 

Și totuși ...

La prima vedere, te încearcă un sentiment de tristețe, dar ... oare în fața unei realizări, nu ar trebui să fim cuprinși de fericire? Ei, da! Lucrurile nu sunt așa cum par - sunt mult mai frumoase. Și ... nu ele par, ci noi le dăm forma pe care o avem în noi, iar dacă noi avem lumină, le dăm și lor, dacă nu avem ... nu le dăm .... adică, tot le dăm, dar nu lumină, ci .... ce avem. Mereu avem ceva, cât suntem .... vii?! ... și chiar și după :)

Nu vă întristați prea repede, lucrurile devin clare, foarte clare, privite prin prisma neantului - fie el gol sau infinit, pentru că, de altfel, doar atunci îți dai seama ce ai de făcut cu adevărat, după ce ai ajuns să nu poți face nimic - și asta înseamnă că încă ești viu. Atâta timp cât poți face orice și din când în când ajungi la nimic, mergi mai departe .... adică nu, te apropii!
În esență, când vine vorba de lucrurile cu adevărat importante, nu e nimic de făcut. Ele sunt importante pentru noi pentru că ne dau șansa de a iubi - de a fi cu adevărat. Ceea ce facem are legătură cu rezultatul, dar când vine vorba de lucrurile cu adevărat importante ... nu e nimic de făcut ... e de iubit.
Să ajungi să nu mai reacționezi la „ispite” e un soi de virtute absolută. Asta nu înseamnă a nu oferi atunci când ți se cere, dar doar atunci, ci a nu încerca tu, după legile tale să influențezi universul celuilalt. Dacă e influență gratuită, e inutil și chiar păgubos. Sună zdruncinător, dar precis ca un bisturiu. Dacă-l vezi pe celălalt că se îndreaptă spre prăpastie, nu-l opri. Cine ești tu să te opui voinței lui? De unde știi tu că pe marginea prăpastiei nu-l așteaptă izbăvirea? Izbăvire de care l-ai lipsi oprindu-l. Vrei tu să-l înveți ceva? De ce ai face asta? Asta e mândria. Aaaa, vrea el să-l ajuți, asta-i altceva. În rest, totul e greșit, prin urmare păgubos de ambele părți.
Asta înseamnă, de fapt, a-l iubi pe celălat mai mult decât pe tine însuți.