Matei Vişniec - Fuga (III)

Vouă, celor care vreţi să mă prindeţi viu
vă doresc un an nou cu izbînzi fericite
şi cu pasul uşor şi cu bună înţelegere
oriunde veţi fi prin tîrguri ori
în casă cu muierile voastre şi nicicînd pînditorul
ceas cu durere să nu vă încerce ori cu
mîhnirea mulţimii
care şi aşa prin pîlnia lipsită de virtute
nesătulă se scurge

şi să aveţi o iarnă bogată cu seminţe
temeinice şi cu ploaie grea şi prielnică apoi
şi pe cîmpul molatic fire desculţe de iarbă
dintîi să vă răsară şi păsări multe
să vă ţîşnească din ale voastre ouă bine
rînduite şi prin grădini apoi şi prin ogrăzile voastre
puzderie să fie

şi sub ochii voştri rodul să plesnească
şi din fîntîni să nu mai latre cîinele înjunghiat
şi nemuşcat să rămînă doar în cuget
duşmanul votru cel mai de preţ

şi iepele voastre să fete uşor şi mînjii
nestingheriţi să hoinărească pe cîmpiile mele
şi cai buni să iasă din ei pe neştiute
aprigi cai şi înfioraţi
încălecîndu-i apoi să puteţi alerga după mine.

La mulţi ani surori şi fraţi !

Cântecul aprindu-l
Iarna cu colindul.
Flacără de ger
Cu belşug de toamne
Şi cu "dă-ne Doamne !"
Şi cu leru-i ler.

La mulţi ani, surori şi fraţi
Ce prin suflet colindaţi !  
Colindaţi prin neaua
Strălucind ca steua
Albă de pe cer. 

Să colinde gândul
Răscolind pământul
După adevăr.
Să vă fie casa
Dalbă ca mireasa
Florilor de măr.

La mulţi ani, surori şi fraţi
Ce prin suflet colindaţi !
Fie-vă colindul
Alb precum argintul
Firelor de păr.

Să vă fie dorul
Cum asculţi izvorul
Şopotind curat.
Să-şi găsească locul
Pâinea şi norocul
Care v-au uitat.

La mulţi ani, surori şi fraţi
Ce prin suflet colindaţi 
Dumnezeu preabunul
Să vă dea Crăciunul
Care-l meritaţi !

Cosmin Verde - Şi totuşi ...

Nu te-ntrista de-o să mă vezi umblând,
Aiurea, cu privirea încordată
Şi nici nu mă-ntreba ce e cu mine
Tu ştii prea bine ce-am să-ţi zic
... şi totuşi nu ţi-am spus nimic.

Nu-mi lua în seam-a mea privire mândră
Ce-adesea mi-o găsesc unii, mă mir !
De unde ştiu atâtea despre mine
Când eu, tu ştii că nu vorbesc.
Aiurea gândurile mi se bat de toate cele câte-un pic
... şi totuşi nu ţi-am spus nimic.

Iar tu, de-acolo, nu-mi spune că nu ştii
Că gândul meu nebun cum e
A poposit cândva ... cam pe la fiecare dintre cei
Care-au avut răbdare sau ... vreo întrebare
La care-n toată-această-ngrămădire-a lumii
Pe semne că răspunsul n-au găsit
... şi totuşi nu ţi-am spus nimic.

Dar poate tu ţi-aduci aminte,
Cândva zăceai cu sufletu-ostenit
Deşi erai în floarea vieţii, iar eu, încă şi mai nedumerit
De câte îmi cereai să-ţi spun fără să ştii
Cât de puţin şi gol eu mă simţeam
Dar nu puteam să stau şi să ridic din umeri
Să-ţi spun: nu pot sau nu ştiu ce să zic
...şi totuşi, nu ţi-am spus, nimic.

Cândva m-ai întrebat de ale mele drumuri
Ce le tot bat cu pasul meu agale
Şi-am început a-ţi spune ore-n şir,
Nopţi prinse-n dimineţi şi zile-n săptămâni şi luni de-a rându
Că nu-i întămplător nimic din tot ce-ţi iese-n cale
Şi că deplin n-ai să-nţelegi vreodată-ţi zic,
Decât atunci când te apropii de răscruce
Şi vei privi-napoi tăcut făr un cuvânt a spune
... şi totuşi nu ţi-am spus nimic.