Cu blânda ta căldură faci să
plesnească crusta rece
Și de sub carapacea dură scoți
prin pătura de nea
Verdele crud când gerul stă să
plece.
Ai tăi albi ghiocei zâmbesc timid
la soare
Pâlcuri de violet răsar de sub
frunzișul ruginit
La sânul tău se-adună stoluri de
păsări călătoare
Tot gândul freamătă neobosit.
Cât de frumoase și cât de pure
sunt toate
Probabil că-n Rai e primăvară tot
timpul!
Moment fecund al armoniei eterne,
Copii alergând fericiți cât e
câmpul,
Balsam de miresme răsărind în
noapte.
Nici nu-i nevoie să rostim
cuvinte
Scrisul e tainic și lasă viorile
din crâng să cânte
Nu-mi trebuie-acum zăduful verii
Nici pârgul din roadele toamnei
Și nici poveștile din gura sobei
Iarna pe lăsatul serii.
Doar adierea de miresme, culorile
din câmp,
Lumina dătătoare de viață-a
primăverii.
Postări
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu