Aici - Dan Lăzărescu

 

Aici, unde mai e o ţară,
Aici, unde mai e un neam,
Aici, unde o rugăciune
Încă mai cântăreşte-un gram.

Aici, unde încă bunicii
Se sprijină de gard şi vin
La porţi să caute pe uliţi
Nepoţii care mai revin.

Aici, unde, sub talpa crucii,
Încă străbunii străjuiesc
Şi unde n-a uitat pământul
S-asculte plugul românesc.

Aici, s-a aciuat minciuna
Cea mârşavă dintru-nceput
Şi nedreptatea cea vicleană
Prea multe cuiburi şi-a făcut.

Aici, dospind în noi, răbdarea
Parcă-a răbdat deja prea mult
Şi a crescut a ei plămadă
Prea multă teamă de-nceput.

Aici, unde se fură vise
Şi veacurile nu-s de-un veac,
Căci s-a furat ceva din ele
Şi prea mulţi ştiu, şi prea mulţi tac.

Aici, cât încă e o ţară,
Aici, cât încă e un neam,
Mai încolţeşte-n ţarini bobul
Şi licăre lumini în geam.

Aici, nu a murit speranţa,
Aici, tăişurile dorm,
Dar încă lacrimile noastre
Le-ascut tăcând, le-ascut în somn.

Învrăjbire - Magda Isanoș

 

As vrea sa mor alaturea de tine
si timpla linga timpla ta s-o pun,
ca, ascultindu-ti gindurile bune,
sa stiu daca mai esti si-acuma bun
si fara ascunzis ca mai nainte,
si sa te-ntreb daca-i adevarat
ca nu ma mai iubesti si m-ai uitat.
E lumea rea pe-aicea si ma minte
c-ar fi asa, dar daca te-as vedea,
cu gura, de pe ochi si de pe gura
indepartind oricare vraja rea,
iubirea din taciunele de ura
as reaprinde-o si ne-am recunoaste,
mirindu-ne c-atita invrajbire
in suflet din cuvinte poate naste.
Si-am fi pe urma cum is doua fire
intr-o impletitura, sa nu poata
o umbra intre noi sa se strecoare
si astfel sa-mi intunece c-o pata
surisul care-mi tine loc de soare.

Murim... ca mâine - Magda Isanoș

E-așa de trist să cugeți că-ntr-o zi,
poate chiar mâine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voioși, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume după noi;
cortegii de-anotimpuri și de ploi,
cu păr din care șiruie răcoare...

Și iarba asta o să mai răsară,
iar luna tot așa o să se plece,
mirată, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oară.

Și-mi pare-așa ciudat că se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură,
când viața e de-abia o picătură
între minutu-acesta care bate

și celălalt - și-mi pare nențeles
și trist că nu privim la cer mai des,
că nu culegem flori ți nu zâmbim,

noi, care-așa de repede murim.